FC Barcelona l-a pierdut în această vară pe Nikola Karabatic, care s-a reîntors în campionatul Franței, la PSG, dar a reușit să-și acopere golul din echipă după ce a transferat un alt handbalist stelar. Deținătoarea Ligii Campionilor a ajuns la un acord cu TWH Kiel pentru transferul lui Filip Jicha (33 ani), pentru care a plătit o sumă considerabilă având în vedere că cehul nu se mai află chiar la prima tinerețe, adică 750.000 de euro.
Interul mai avea contract cu „zebrele” până în 2016, dar FC Barcelona a insistat pentru Jicha, handbalistul și-a dorit la rândul lui o nouă experiență, astfel că această mutare așteptată de mulți specialiști s-a făcut în cele din urmă. THW Kiel s-a despărțit cu greu de unul din cei mai importanți jucători din istoria clubului. Jicha a evoluat 8 sezoane consecutive pentru campioana Germaniei, perioadă în care și-a adus contribuția și la câștigarea Ligii Campionilor în două rânduri, 2010 și 2012. Interul stânga de 2.01 metri a fost desemnat și cel mai bun jucător al lumii în 2010.
Espectacular fichaje del @FCBhandbol !! Filip Jicha @FilipJ39 será azulgrana los próximos 4 años!! #Balonmano #Jicha pic.twitter.com/NzgK4rDOkN — Oriol Gil  (@OriolGilMartin) August 18, 2015
Espectacular fichaje del @FCBhandbol !! Filip Jicha @FilipJ39 será azulgrana los próximos 4 años!! #Balonmano #Jicha pic.twitter.com/NzgK4rDOkN
— Oriol Gil  (@OriolGilMartin) August 18, 2015
Filip Jicha a semnat cu FC Barcelona un contract pe patru sezoane, ceea ce înseamnă că el va juca handbal la cel mai înalt nivel cel puțin până la 37 de ani!
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER